Ar fi puține de spus despre această carte, și totuși atât de multe... Am ales-o pentru titlu - cred că e unul dintre cele mai interesante pe care le-am întâlnit și care rezumă atât de bine toată acțiunea cărții: lumea triburilor africane se prăbușește odată cu venirea omului alb.
Lumea lor, atât de plină de mituri, superstiții și obiceiuri dubioase/barbare, reprezintă pentru ei singurul adevăr și singurul mod de a-și trăi viața. Pentru cei care se așteaptă la mult dramatism/acțiune, aceasta nu este cartea potrivită: viața lor urmează orânduieli simple - își cultivă pământul, se căsătoresc, fac copii și, dacă e cazul, merg la război. Sigur, anumite raționamente pot părea revoltătoare, dar limbajul simplist, potrivit pentru poveste, dă un ton atât de firesc lucrurilor încât multe acțiuni nu pot fi privite decât ca un "așa e viața".
Toate acestea se schimbă în momentul în care oamenii albi vin și le populează ținutul, încercând să-i educe. Este interesantă abordarea pe care o adoptă aceștia în dorința de a-i civiliza: prin religie întâi, și mai apoi educarea prin implimentarea anumitor instituții (judecatorie, scoala etc). Mircea Eliade spunea cândva că, pentru a cunoaște un popor, trebuie să îi cunoști religia; în acest sens, este impresionantă discuția între un om alb și unul dintre căpeteniile satului în care se afla: aceștia încercau să se înțeleagă unul pe celălalt prin înțelegerea religiei fiecăruia.
Și totusi, planul omului alb dă roade numai din cauza naivității triburilor: aceștia credeau că zeii lor îi vor pedepsi și vor scăpa de ei.
Omul alb e foarte abil. A venit liniștit cu religia lui. Noi am râs de prostia lui și l-am lăsat să rămână. Acum i-a câștigat de partea lui pe frații noștri, și clanul nostru s-a dezbinat. A tăiat cu cuțitul firele care ne uneau și lumea noastră s-a destrămat.
Cât de trist trebuie să fie să te ghidezi toată viața după o credință oarbă și să vezi apoi că lucrurile scapă de sub control: prima lume care se destramă aici este de fapt cea a sufletului, cea a speranței că totul nu este decât un vis urât ce va lua sfârșit în zorii zilei...
Înțeleg necesitatea civilizării, însă am empatizat și cu africanul care, în simplitatea si barbaria lui, privește nostalgic către imaginea unei vieți ce nu va avea să mai fie niciodată...
Nota mea: 3,5 ⭐
Lectură plăcută!
Comments