"- E mirosul fugar al unei crenguțe de angelică după ploaie. Simplu și, în același timp, sublim, ca amintirea cea mai dragă. Mirosul unei nopți reci, cu ploaie, mirosul umezelii eterice, amestecată cu căldura pielii tale. Contrastul dintre a nu avea nimic și a avea totul."
Mama obișnuia să îmi spună că oamenii intră în viața ta la momentul potrivit, nici mai deveme, nici mai târziu. Eh, așa se întâmplă și cu unele cărți. Poate acest roman nu era de 5 stele (căci atâtea a primit de la mine), ci poate că eu am ales să citesc cartea la momentul oportun. A fost o poveste plină de sentimente, mult farmec și parfumuri.
"Aroma timpului" ne spune povestea lui Pablo Soto. După ce părinții lui au murit, el a trebuit să părăsească Barcelona natală și să se mute la Gresse, un mic sătuc provensal din Franța, unde își va descoperi pasiunea, unde va trăi o mare dragoste care-i va marca viața și unde va învăța secretele parfumurilor de la cel care va crea unul dintre cele mai emblematice parfumuri din vremurile noastre. Toate aceste evenimente vor fi încadrate în contexte istorice complicate.
Pablo Soto este protagonistul acestei povești, un băiat carismatic pe care îl iubești din primul moment, de vreme ce îl vedem crescând - de la vârsta de 11 ani până la maturitate. Prin el ne-am îndrăgostit și noi de parfumurile pe care el le iubește cu atâta pasiune. De-a lungul poveștii vor apărea o serie întreagă de personaje minunate care vor trezi în tine cele mai variate sentimente. Există un personaj în mod special pe care am ajuns să îl urăsc profund și din tot sufletul meu, dar fără de care Pablo nu ar fi devenit bărbatul care trebuie.
"- Nu toate femeile se parfumează la fel [...]. În Franța, în Rusia, pretutindeni, într-un fel se parfumează o demi-mondaine și-n alt fel o fată cuminte.
- Și care-i diferemța?
- Adu-ți aminte ce-ți tot spun, băiete. Mirosurile merg direct în simțuri, sunt pure emoții. Sunt arome, ca aceea de iasomie și de mosc, sau de nard, care fac mirosul unei femei să fie explicit sexual. [...]
- Și-atunci, o tânără respectabilă ce folosește?
- Evident, un parfum floral delicat."
Povestea se concentrează pe evoluția lui Pablo, dar autoarea ne oferă și momente de introspecție a celorlalte personaje. Este interesant să vedem cum s-au întâlnit părinții lui Pablo, să vedem cum a trăit Pablo într-o lume total necunoscută lui, cum a evoluat sau cum a trăit prima lui iubire cu toate sentimentele și fluturii din stomac.
Coco Chanel apare pe scurt în roman, povestea ei este și ea minunată și acum îmi doresc foarte mult să văd filmul care ne spune despre începuturile ei în lumea modei - Coco before Chanel, 2009. Îmi dă impresia că, în acest fel, dă o oarecare importanță unor personaje secundare care își au importanța lor - cumva - în intriga principală.
Toate aceste evenimente sunt încadrate într-o perioadă complicată a secolului XX, o perioadă plină de contraste. Plecăm din Barcelona, înainte de începerea Marelui Război. Descoperim Grasse, acolo unde se nasc unele dintre marile parfumuri, și unde îl vedem pe Pablo îndrăgostindu-se pentru prima dată și descoperindu-și pasiunea. Apoi ne mutăm în Parisul cel plin de farmec, unde observăm clădirile, terasele, și luminile prin prisma lui Pablo și unde reușim să intrăm în buticul și în atelierul Coco Chanel.
"Lunga nesiguranță s-a topit când, în sfârșit, Coco a zâmbit. Da, a zâmbit arătând spre unul dintre flacoane:
- Numărul cinci. [...]
- Este exact ce voiam [...]. Un parfum pentru femei cu miros de femeie. [...]
Deși în strâmtoarea laboratorului nici unul nu era pe deplin conștient, acolo, în clipa aceea, tocmai se născuse noul miros al unui întreg secol."
Aceasta este o perioadă plină de frământări, dar și de succese. Pentru a termina, ne întoarcem la Barcelona și vedem ravagiile pe care le-a lăsat războiul civil, vedem austeritatea în care se află orașul sub conducerea lui Franco și dominația nazistă care s-a resimțit și în Spania, dar într-o mai mică măsură.
Nu pot să nu spun că mi-a făcut o reală plăcere să mă plimb cu Pablo pe străzile atât de cunoscute din Barcelona. Pentru mine a fost bucurie să citesc descrieriile străzilor din cartierele Gracia și Eixample, să văd cum personajele admiră arhitectura bulevardelor ca Arago, Gran Via sau Passeig de Gracia (mi-a luat doi ani să aflu cum se pronunță exact denumirea bulevardului), cum luau la pas strazi ca Balmes, via Laietana, Rosello sau cum ieșeau să cineze în locuri cheie ale orașului ca Piața Catalunya, Ramblas sau Ramblas de Catalunya.
Înainte de a termina, aș dori să fac o scurtă mențiune a unui personaj cu totul special: parfumul sau parfumeria în sine. Acesta este un element recurent de-a lungul romanului - de unde și numele acestuia - și aș putea spune că, la fel ca Pablo care evoluează și se schimbă, la fel face și parfumul. O dată cu maturizarea personajului nostru, apare și o maturizare a parfumurilor pe care el le crează.
"- Sunteți crudă, madmoiselle Chanel.
- Nu, scumpule. Viața e crudă. Și, crede-mă, din dragoste nu moare nimeni. Nici dumneata n-ai s-o faci, chiar de-ai vrea."
Núria Pradas scrie foarte frumos și fluent, capitolele sunt scurte și nici nu realizezi când treci mai departe. În plus, nu se încurcă cu explicații complicate atunci când vine vorba despre industria parfumeriei, vorbește simplu (de fapt scrie simplu :) ). Personajele, deși multe, au fost bine create.
"Aroma timpului" are personaje cu multă viață și senzație, un decor frumos care încadrează perfect povestea pe care Nuria vrea să o spună și cu parfumeria ca element central al complotului. Romanul mi-a lăsat o stare de bine, un sentiment foarte plăcut de armonie și puritate. O să mai citesc cărți scrise de ea, poate una chiar în original.
Despre iubire și parfumuri.
Coco Chanel a fost un personaj secundar în acest roman, dar esențial - din punctul meu de vedere. A apărut în viața lui Pablo în momentele esențiale din viața acestuia și i-a schimbat destinul, chiar dacă indirect. Este un personaj controversat, așa a fost mereu și așa va rămâne. Mi-a plăcut cum a fost creionat personajul ei în acest roman așa că o să scriu câteva cuvinte despre ea, poate așa comportamentul ei rece va fi mai ușor de înțeles.
Coco Chanel s-a născut într-o familie foarte săracă, într-un sătuc uitat de lume în Franța. La 12 ani, când mama ei a murit de bronșită, tatăl ei a trimis-o la mănăstire. Aici avea să petreacă șase ani, timp în care se va dezvolta și își va pune bazele imperiului, căci aici va învăța să coasă.
Și-a dat seama că nu vrea să se căsătorească din cauza reglulior impuse de societate pentru o femeie măritată. Totuși, avea nevoie de inanțare pentru afacerea ei, așa că a profitat de frumusețea ei și și-a luat câtiva amanți foarte bogați care au ajutat-o să-și pună afacerile pe picioare.
Începând singură, a fost croitoreasă în timp ce cânta la cabaret. Aici a primit porecla Coco, fie o aluzie la repertoriul ei, fie o contracție a cocotei franceze, adică o femeie întreținută. Aici l-a întâlnit pe bogatul moștenitor din industria textilă, Étienne Balsan, care a devenit amantul ei. Etienne a stabilit-o pe Chanel la Paris în 1906 și i-a pus la dispoziție banii pentru a-și putea deschide afacerea.
Etienne nu era un barbat fidel, având la dispoziție un întreg harem, dar lui Coco nu i-a păsat. Idila lor s-a încheiat când Chanel a deveneit amanta unuia dintre prietenii lui Balsan, „Boy” Capel.
Aristocrat englez, Arthur Edward „Boy”. Capel, a finanțat extinderea Chanel în îmbrăcăminte și crearea de buticuri în Deauville în 1913 și în Biarritz în 1915. Se spune că Boy a fost marea iubire a creatoarei de modă. Idila lor a început în 1909 și a durat până la moartea lui, pe 22 decembrie 1919. Deși el nu i-a fost fidel, ea l-a iubit și a fost dispusă să îl iubească chiar și după ce el s-a însurat cu o mai bogată aristocrată.
Moartea lui prematură - într-un stupid accident de mașină - stă la baza celebrei „rochii negre” pe care Coco Chanel a făcut-o faimoasă. Coco a fost cea care a transformat acest element de bază, dintr-o haină de doliu, într-un simbol atemporal al eleganței.
Afacerea era pe culmile succesului pentru că era o femeie care concepea îmbrăcăminte pentru femei, cu forme simple, practice și țesături confortabile (de exemplu jersey-ul care a dus la dispariția corsetelor). În 1919, ea a achiziționat întreaga clădire de la 31 Rue Cambon, în Paris, care și în prezent servește ca sediu Chanel și este un simbol în Paris.
După ce Arthur Capel a murit, Coco Chanel s-a aruncat în munca ei, dar a găsit încă timp pentru dragoste. Totuși, ea nu căuta o relație stabilă. În schimb, a preferat să iși păstreze independența. Printre iubiții ei proeminenți s-au numărat compozitorul rus Igor Stravinsky, pictorul spaniol Salvador Dalí și marele duce rus Dmitri Pavlovich, care i l-a prezentat pe parfumierul Ernest Beaux care va crea unul dintre cele mai emblematice parfumuri din vremurile noastre, Chanel No. 5.
Restul e can-can. După succesul avut la Paris, a plecat la Hollywood. Nici americanii nu au rezistat farmecelor ei, dar a trebuit să se întoarcă în Parisul ocupat de naziști pentru a avea grija de afacerea ei. Din cauza copilăriei nefericite e care a avut-o, Coco și-a trăit viața bazându-se doar pe puterile ei, având ca scop principal să reușească să-și lanseze afacereile. A dus o viață plină de lux și lipsită de griji, chiar și atunci când alții mureau de foame.
În anii războiului, Coco Chanel a fost amanta Atașatului German al Ambasadei din Paris, Baronul Gunther von Dincklage, care se întâmpla să fie si seful rețelei de spionaj german din Franța. Coco era agentul cu numărul F-7124, având numele de cod "Westminster" (asta pentru că fusese amanta Ducelui de Westminster vreme îndelungată).
A fost o persoană excentrică ce a ales să își trăiască viața după propriile reguli. Tot ceea ce știm este că a fost una dintre peronalitățile marcante ale secolului XX, avându-in încercul de prieteni pe Pablo Picasso și pe scriitorul francez Joseph Kassel, iar ca asociați pe cei din familia Rothschild.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments